Proiectul „BatPro – Calculator pentru nevăzători” se extinde şi la Cluj-Napoca

Cluj-Napoca, 7 ianuarie 2016
Proiectul naţional „BatPro – Calculator pentru nevăzători”, organizat de LIONS Club Arad şi finanţat de Fundaţia Orange, se extinde şi în Cluj-Napoca. Proiectul îşi propune familiarizarea persoanelor cu deficienţe de vedere cu utilizarea calculatorului prin intermediul unei aplicaţii special dezvoltate. Astfel, filiala locală a Clubului LIONS din Cluj a donat un număr de douăzeci de calculatoare Asociaţiei Nevăzătorilor din această zonă prin intermediul cărora beneficiarii vor putea avea acees la aplicaţie şi la o varietate de resurse online.

Proiectul se desfăşoară pe durata unui an, iar la nivel național va avea peste 500 de beneficiari în primii cinci ani de derulare. Aplicaţia creată în cadrul proiectului permite utilizatorului ca folosind doar patru taste (sus, jos, stânga şi dreapta), să parcurgă un meniu din care va putea alege diverse opţiuni ce îi vor da acces la: o colecţie de mii de cărţi audio, ştiri de pe website-urile mai multor ziare, informaţii disponibile pe Internet, posturi de radio online, etc. Apoi prin intermediul unei funcţionalităţi a aplicaţiei, persoanele cu deficienţe de vedere vor putea învăţa tastele şi utilizarea tastaturii.

Proiectul „BatPro – Calculator pentru nevăzători” este finanţat de Fundaţia Orange cu suma de 211.650 lei, în cadrul fondului de finanţare „Lumea prin culoare şi sunet”, ediţia 2015, derulat de Fundaţia Orange.

Mai multe informaţii puteţi găsi pe website-ul: www.batpro.org.

Despre Lions Club Transilvania

Lions Club Transilvania Cluj-Napoca este un club de serviciu, având în prezent 43 membri din tot spectrul profesional şi care, alături de alţi circa 1,4 milioane de membri din mai mult de 200 ţări, face parte din marea familie Lions Club International. Motto-ul lionsilor este „WE Serve”, (noi servim) iar proiectele noastre s-au îndreptat în cei 20 de ani de lionism clujan cu precădere către problemele de vedere, deopotriva la copii şi la adulti, atât ca prevenţie, cât şi ca tratament dar şi către alte domenii (sănătate, educaţie, mediu, cultură).

Pentru mai multe informaţii vă rugăm accesaţi www.lionstransilvania.ro

Despre Fundaţia Orange

Fundaţia Orange este o organizaţie non-guvernamentală care se implică în viaţa comunităţii prin realizarea de proiecte filantropice menite să aducă schimbări pozitive în viaţa persoanelor dezavantajate. Împreună cu instituţii şi organizaţii non-guvernamentale specializate, Fundaţia Orange dezvoltă proiecte de sănătate, educaţie, cultură şi integrare socială în beneficiul persoanelor cu deficienţe de vedere şi/sau de auz. Pentru mai multe informaţii vă rugăm vizitaţi www.fundatiaorange.ro

sus