Susţine un ONG!
131 700 de lei oferiţi de Fundaţia Orange pentru proiecte filantropice susţinute de angajaţi Orange România

Bucureşti, 12 mai. Fundația Orange a desemnat câștigătorii concursului Susține un ONG! ce oferă fonduri pentru proiecte de filantropie propuse și coordonate de angajați ai Orange România. În cadrul concursului, angajații au avut ocazia să propună proiecte, în parteneriat cu o organizație nonprofit din România, în domenii precum sănătate şi dizabilităţi, dezvoltare sustenabilă şi educaţie. Ȋn urma concursului au fost aleşi cinci câştigători ale căror proiecte au o valoare totală de 131.700 de lei, iar două dintre aceste proiecte sunt susţinute din fondurile colectate prin campania de direcţionare a 2% din impozitul pe venit către Fundaţia Orange. Cele cinci proiecte vor fi implementate în perioada mai - decembrie 2016, iar angajații Orange vor avea rolul de coordonatori şi vor asigura legătura dintre fundație şi instituția parteneră.

Juriul concursului a fost format din: Oana Preda – Director Executiv CERE (Centrul de Resurse pentru Participare Publică), Mădălina Marcu – Director Dezvoltare Resurse ARC (Asociaţia pentru Relaţii Comunitare), Lăcrămioara Botezatu – Project Manager CSRmedia.ro , Irina Enache – Quality & EHS System Manager, reprezentant al Forumului Angajaţilor Orange România şi Amalia Fodor – Director Executiv Fundaţia Orange . Proiectele câştigătoare au fost selectate pe baza următoarelor criterii de jurizare: relevanţă (proiectul se încadrează într-unul din domeniile prioritare menţionate mai sus), durabilitate (rezultatele obţinute după finalizarea proiectului vor asigura continuarea independentă a activităţilor), impact (rezultate importante pentru un numar cât mai mare de beneficiari), coerenţa proiectului şi contribuţia partenerului în efectuarea proiectului.

Prin Susţine un ONG! încurajăm angajaţii Orange să facă mai mult decât voluntariat pentru o cauză în care cred. Astfel, ei învaţă să caute surse de finanţare, să scrie un proiect, să urmărească implementarea lui şi să facă rapoartele de activitate. Ȋn acelaşi timp stimulăm angajaţii să doneze 2% deoarece prin fondurile colectate îi susţin pe colegii lor care propun proiecte”, a declarat Amalia Fodor, Director Executiv Fundaţia Orange.

Concursul este unul anual, şi, până acum, prin cele 14 proiecte susţinute de angajaţii Orange, s-a intervenit pozitiv în viața a peste 23.350 de persoane din întreaga țară. Printre activităţile realizate în cadrul acestora se numără: achiziţionarea de echipamente pentru îmbunătăţirea condiţiilor de tratament a cancerului la copii, susținere pentru victimele violenţei domestice, înființarea unui atelier protejat cu specific de realizare a broderiei în Săvineşti, dotarea unui laborator digital pentru integrarea incluzivă a copiilor cu dizabilităţi, şedinţe de hipoterapie pentru copii cu boli terminale şi altele.

Ȋn 2016, cei cinci câştigători sunt: Mirela Scurina (IT Solution Architect), Paul Ploscar (Shop Manager), Silvia Stan (Sales Quality Correspondent), Ligia Tătucu (Customer Care Representative) şi Teglas Rezso (Shop Manager).

Mirela Scurina – „Educaţie digitală pentru copiii din Bosanci” alături de Asociaţia Freedom Smile. Ȋn cadrul proiectului, şcoala din satul Bosanci (jud. Suceava) va  fi dotată cu

15 calculatoare cu acces la Internet și vor fi organizate cursuri de informatică pentru profesorii de la clasele V-VIII şi 30 de elevi şi părinţi.  Pe de o parte, proiectul doreşte să îi aducă pe copii în era digitală, să le ofere oportunitatea de a învăţa prin intermediul Internetului pentru a se integra mai uşor şi, pe de altă parte, să faciliteze comunicarea dintre copiii rămaşi acasă în satul Bosanci şi părinţii lor plecaţi în străinătate.

Paul Ploscar – „Outdoor Lab” alături de Asociaţia Outdoor Life. Proiectul îşi propune promovarea și implementarea programelor de „Educație experiențială outdoor prin aventură” ca metodă didactică nonformală de dezvoltare personală a elevilor cu dizabilități și a celor care provin din medii sociale defavorizate prin amenajarea unui spațiu – „laborator outdoor”– cu elemente specifice acestui tip de educație, într-un parc natural de la periferia orașului Arad.

Silvia Stan – „Semnele comorii” alături de Asociaţia pentru Dezvoltarea Copilului şi a Familiei. Proiectul urmărește facilitarea educaţiei incluzive prin dezvoltarea mecanismelor de comunicare interpersonală în rândul elevilor prin familiarizarea elevilor din școlile de masa cu limbajul mimico-gestual ce le va îmbunătăţi înțelegerea faţă de persoanele cu deficienţe de auz și/sau vorbire. Ȋn cadrul proiectului vor fi organizate ateliere cu participarea atât a elevilor din şcolile de masă, cât şi a celor cu deficienţe de auz. Atelierele vor consta în activităţi şi jocuri educative, teatru, improvizaţie şi acţiuni de animaţie socio-educativă.

Ligia Tătucu – „Ȋmpreună oferim sănătate” – alături de Fundaţia Policlinici Sociale Regina Maria. Scopul proiectului este oferirea de servicii medicale stomatologice, oftalmologice şi analize de laborator unui număr estimativ de 570 de persoane fără venituri şi asigurări medicale pentru care sprijinul primit prin acest proiect reprezintă singura lor şansă de vindecare.   

Teglas Rezso – „Meloterapie şi Ritm” alături de Asociaţia Şanse pentru toţi. Arta utilizată ca metodă de terapie facilitează procesul de comunicare, învăţând copiii cu dizabilităţi şi pe cei din jurul lor să conştientizeze propriile resurse. Ȋn cadrul proiectului, copiii cu probleme emoționale sau cu dizabilități din Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Nr.1 din Târgu Mureş sunt ajutați prin intermediul muzicii şi a ritmului să se integreze în societate, rezultatul fiind creșterea calității vieții.

În paralel cu concursul Susține un ONG!, Fundația Orange derulează și programele: Digitaliada ce susţine educaţia digitală în mediul rural şi Lumea prin culoare și sunet prin intermediul căruia sunt finanţate proiecte propuse de organizații non-guvernamentale care au ca beneficiari persoane cu deficiențe de auz şi/sau de văz.

Despre Fundaţia Orange

Fundaţia Orange este o organizaţie non-profit care se implică în viaţa comunităţii prin realizarea de proiecte filantropice menite să aducă schimbări pozitive în viaţa persoanelor dezavantajate. Fundaţia Orange dezvoltă proiecte de sănătate, educaţie, cultură în beneficiul persoanelor cu deficienţe de vedere şi/sau de auz şi de educaţie digitală pentru copii din zone defavorizate, în scopul integrării lor sociale.
Pentru mai multe informaţii vă rugăm vizitaţi www.fundatiaorange.ro.

sus