#30dePași spre Casa Speranței - Fundația Hospice Casa Speranței
Proiect susținut de Raluca Marinescu
Proiectul invită la o călătorie în 30 de pași spre Casa Speranței, pe parcusul anului 2022. Acesta este gândit pe trei paliere: conștientizare, educare și mobilizare la acțiune.
Printr-o serie de activități organizate în zile speciale (ziua surorilor medicale, ziua gogoșilor, ziua iubitorilor de cărți, ziua filmelor vizionate în aer liber și altele), organizația va construi campanii de comunicare cu un call to action deschis voluntarilor și publicului, invitați să conștientizeze ce înseamnă să trăiești în fiecare zi știind că ai o boală incurabilă.
În plus, angajații Hospice Casa Speranței vor avea ocazia de a participa la sesiuni de training utile, organizate de angajații Orange sau de alți specialiști, pentru a crește calitatea serviciilor pe care le oferă beneficiarilor.
“,Prețuim fiecare clipă de viață’, acesta este motto-ul care îi ghidează pe cei de la Hospice Casa Speranței și felul lor de a fi. M-am implicat în acest proiect pentru a învăța eu însămi și pentru a transmite mai departe această lecție de viață. – Raluca Marinescu, Learning Support Specialist @Orange România
HOSPICE Casa Speranței este cea mai mare fundație din țară care oferă gratuit servicii de îngrijire paliativă. Organizația are două centre cu servicii integrate, în Brașov și București, precum și echipe mobile în Făgăraș și Zărnești, pentru îngrijirea persoanelor diagnosticate cu boli incurabile. HOSPICE a dezvoltat servicii complete de îngrijire paliativă, care sunt oferite în centre de zi, ambulatorii și unități proprii pentru internare, la domiciliul pacienților și în spitalele partenere și un centru socio-medical la Adunații Copăceni destinat exclusiv copiilor pacienți și familiilor acestora. În cei 30 de ani de existență, HOSPICE a adus alinare și speranță pentru aproape 45.000 de copii și adulți cu boli incurabile.