Dr. Peștișor – Cercul părinților - Asociația Centrul de Cercetări Subacvatice

/ /
Dr. Peștișor – Cercul părinților - Asociația Centrul de Cercetări Subacvatice

Susține un ONG 2019

Susţinut de Smazenka Ferencz András

Proiectul continuă eforturile de susţinere a copiiilor cu deficienţe şi a familiilor acestora prin activități terapeutice emoționale (care îmbină terapia asistată de animale, meloterapia și elemente de hidroterapie) şi două ateliere pentru părinţii acestor copii.

Nevoia de a asigura sprijin pentru părinţii acestor copii a venit în urma activităţilor din proiectul precedent, Dr. Peştisor - Terapeutul Copiilor, atunci când organizatorii au fost surprinşi de prezenţa părinţilor în timpul orelor de terapie (de obicei copiii cu nevoi speciale participă la terapii în cadrul programului școlar, când nu sunt însoțiți de părinți).

„Nu eram pregătiți să ne ”ocupăm” de părinți din punct de vedere al personalului, dar nici timp și spațiu nu era alocat pentru o astfel de activitate. Totuși, acest neajuns a condus la un mare avantaj: am putut observa influența părinților asupra copiilor și am putut realiza importanța majoră a părintelui în triunghiul Copil-Părinte-Terapeut. Am înțeles că activitatea noastră în decursul a câtorva ore are o influență temporară dacă nu este sprijinită și continuată de către părinți în cadrul familiilor" declară Szabó Jenő, Președinte Asociația Centrul de Cercetări Subacvatice București.

Pentru a asigura un sprijin consistent şi continuu beneficiarilor, asociaţia va organiza două ateliere destinate special pentru cei 120 de părinţi: un atelier de educație, bazat pe suport video și un atelier aplicativ unde părinţii pot exersa cele însușite alături de copii lor.

Pentru copii cu deficiențe grave, severe, asociate  și profunde, nu pot fi oferite terapii decât în cadrul piscinelor acoperite și doar în perioada școlară. În perioada vacanțelor de vară, familiile copiilor cu deficiențe grave, severe, asociate și profunde întâmpină o problemă gravă prin faptul că activitățile copiilor din timpul zilelor de lucru sunt sistate (perioadă de vacanță), iar părinții nu beneficiează de concedii atât de lungi (trei luni de vară). Lipsa activităților obișnuite induce un stres major în viața familiilor acestor copii. Din păcate, în orașul Brasov și Sf. Gheorghe sunt peste 1000 de familii în această situație)


Fondată în anul 2008, în București, Asociația Centrul de Cercetări Subacvatice, prin departamentul de Terapii Speciale, are un dublu rol:
- de a aplica terapii eficiente pentru copii și adulți cu deficiențe grave, severe, asociate și profunde respectiv cu deficiențe ușoare și accentuate
- de a organiza activități centrate pe includerea copiilor cu posibilități reduse din categoriile defavorizate: zone rurale, familii dezavantajate, minorități, etc.

Contact: Szabó Jenő (Președinte) -  0755.011.500, jenosz@yahoo.com