Educaţie pentru nonviolenţă - Asociația Bolnavilor de Von Hippel Lindau

/ /
Educaţie pentru nonviolenţă - Asociația Bolnavilor de Von Hippel Lindau

Susține un ONG 2023

Proiect susținut de Mădălina Stan

Proiectul se adresează unui număr de 572 de elevi și 24 de învățători și diriginți din localitățile Mogoșoaia și Buftea și are ca scop reducerea numărului de comportamente violente dintre tineri. Activitățile vizate au un specific creativ-artistic, dar în același timp le aduc tinerilor, în mod intenționat, provocări ce vor fi filmate, menite să îi determine la auto-observare, negociere și rezolvarea amiabilă a conflictelor, sub îndrumarea unui psiholog.

“Anul trecut am coordonat un proiect finanțat tot prin programul Susține un ONG, cu tema anti-bullying. Am fost în 5 școli, alături de mulți copii și profesori și mi-am dorit să putem continua. Consider că este necesară pregătirea continuă a cadrelor didactice și susținerea elevilor în dezvoltarea comunicării nonviolente și inhibarea impulsului agresiv. Îmi doresc să am în continuare un aport în domeniul educației, dezvoltând ceea ce am început anul trecut împreună cu Elena Popa, reprezentantul ONG-ului partener.“

Mădălina Stan, B2B Manager Customer Value Management @Orange România


Asociația VHL a fost înființată în 2013 cu scopul de se implica în cazuri de diagnostic cu boli rare. În timp, membrii și-au dorit să aibă un impact mai mare, iar în anul 2020 au lansat programul caritabil The Charity Mall, pentru a ajuta tot mai mulţi oameni. Misiunea asociației este să unească oamenii pentru a ajuta alți oameni.  Astfel, cu sprijinul celor care s-au implicat, în ultimii 3 ani au ajutat peste 2.500 de oameni, 11 școli și grădinițe din mediul rural și au gestionat dotări materiale în valoare de peste 190.000 lei.