Multi-art în spital - Fundația Inocenți

/ /
Multi-art în spital - Fundația Inocenți

Susține un ONG 2019

Susţinut de Valentin Costache

Proiectul își propune să ofere terapie multisenzorială și activități educative pentru aproape 250 de copii internați la Spitalul Clinic de Copii „Dr. Victor Gomoiu” din București, cu scopul de a-i ajuta să treacă mai ușor peste experiența bolii și a spitalizării.

„De cele mai multe ori spitalul, procedurile medicale și tratamentul pot fi înfricoșătoare, cu atât mai mult pentru pacienții copii. Programul nostru își dorește să creeze în spitale o adevărată insulă a copilăriei, cu jocuri, jucării, povești, prieteni, empatie, bucurie și o stare de bine. Zilnic, suntem martorii unor schimbări pozitive prin care trec micii pacienți, iar acest lucru ne reconfirmă faptul că împreună facem ceea ce e bine”, a declarat Valentina Maghirescu, directorul Fundației Inocenți - Filiala București.

Activităţile includ terapia prin joacă, arts & crafts, ateliere educaţionale de lectură, scris, colorat, dar şi activități pentru dezvoltarea cognitivă și motrică – logopedie, masaj, jocuri specifice care să stimuleze dezvoltarea echilibrată a copiilor.

De asemenea, părinţii copiilor internaţi vor beneficia de consiliere psihologică şi suport emoţional acordat zilnic pentru a dobândi mai multă înțelegere asupra bolii copiilor, dar și pentru a-și însuși acele instrumente și metode menite să vină în sprijinul micului pacient.

"Împreună cu familia, m-am implicat în diverse activități sociale: donații de jocuri și jucării copiilor internați în secția de pediatrie oncologică a spitalului Fundeni, secția de ortopedie pediatrică a spitalului Obregia, dar și produse greu perisabile, haine, jocuri și jucării pentru " Copacul cu fapte bune ". În desfășurarea acestui proiect, îmi pot pune în practică experiența de project management și aptitudinile de monitorizare a activităților și costurilor planificate și alocate. Cred că este important ca fiecare dintre noi să deprindă noi responsabilități sociale, într-un mediu în care este atât de multă nevoie de implicarea societății", declară Valentin Costache, voluntar Orange și coordonator proiect.

Fundația Inocenți  oferă sprijin copiilor, tinerilor și familiilor acestora, care se află în situații de risc, astfel încât să se obțină ameliorarea condițiilor de viata, integrarea socială eficientă, creșterea și dezvoltarea echilibrată. Fundația este acreditată ca Furnizor de Servicii Sociale de către Ministerul Muncii, al Familiei și al Protecției Sociale. „Multi-art în spital” este un proiect aflat sub umbrela programului de suport psiho-social Inocenți „Viața Copilului”.

Contact: Valentina Maghirescu (Director) - 0751.242.282, valentina.maghirescu@inocenti.ro