Visul meu e la fel de frumos ca al tău - Fundația Inimă de Copil

/ /
Visul meu e la fel de frumos ca al tău - Fundația Inimă de Copil

Susține un ONG 2023

Proiect susținut de Cristina Oana Batușariu

Proiectul se adresează unui grup de 25 de copii și tineri cu dizabilități/întârzieri în dezvoltare, cu vârste între 5-26 ani, din județul Galați. Aceștia vor beneficia de sesiuni de terapie de suport emoțional și dezvoltarea încrederii în sine pentru integrarea în grădiniță, școală, grupuri de joacă. Atelierele vor fi realizate prin terapie prin artă și stimulare polisenzorială sau întâlniri de grup.

Sprijin acest proiect al Fundației Inimă de Copil pentru că prin el promovăm și susținem egalitatea de șanse în accesul la educație și integrare socială pentru copiii și tinerii ale căror resurse interioare sunt mai puțin bogate – iar pentru noi aceasta nu este o limitare, ci o oportunitate de a crește împreună, prin înțelegere, acceptare și sprijin.

Cristina Oana Batușariu, Head of Supply Chain @Orange România


Fundația Inimă de Copil își desfășoară activitatea în zona de sud a Moldovei, cu precădere în județul Galați, dar și în județe învecinate: Vrancea, Vaslui, Brăila. În cei 25 de ani de activitate a sprijinit peste 15.000 de copii și familiile acestora și a strâns și investit cu ajutorul donatorilor, peste 5 milioane de euro în servicii sociale. Proiectele derulate în ultimii ani de Fundația Inimă de Copil acoperă trei direcții strategice: social, educație și sănătate.