8 licee din Moldova învață despre HIV prin jocuri educaționale

/ /
8 licee din Moldova învață despre HIV prin jocuri educaționale

Comunicate de presă

Bucureşti, 18 noiembrie 2018

Opt licee din județele Botoșani și Iași vor fi dotate cu jocuri educaționale nonformale într-o campanie de informare a adolescenților cu privire la protejarea împotriva bolilor cu transmitere sexuală. Inițiativa „Stand-up: educație pentru prevenirea HIV” aparține Asociației Semper Musica și este un proiect finanțat de Fundația Orange.

Cadrele didactice care predau biologie și dirigenție la liceele din Răducăneni, Hălăucești, Hîrlău, Belcești, Târgu Frumos, Vlădeni, Miroslava și Podu Iloaiei vor avea ocazia să transforme lecțiile de educație pentru sănătate în discuții interactive și neconvenționale cu elevii. Până la finalul anului, fiecare din cele opt licee va primi câte două jocuri de educație nonformală destinate elevilor, cu ajutorul cărora profesorii vor putea să îsi informeze elevii despre măsurile de protecție împotriva virusului HIV.

Jocurile au rolul de a facilita discuțiile profesorilor cu elevii pe tema educației pentru sănătate și au fost dezvoltate în cadrul proiectului “Stand-up: educație pentru prevenirea HIV”, prin care, în total, aproape 4.000 de liceeni din 15 licee din cele două județe vor beneficia de sesiuni de educație nonformală de tip stand-up, pentru prevenirea unor noi infecții cu virusul HIV.

În plus, prin proiect se oferă consiliere online gratuită de către un specialist, prin intermediul aplicației Whatsapp pentru aproximativ 500 de tineri din toată țara, care au nevoie de sfaturi medicale legate de infecția cu HIV, infecții cu transmitere sexuală sau sangvină, contracepție sau servicii medicale.

„Haios, serios, haios și iar serios – așa e modul în care este structurată sesiunea de prevenire HIV, care mi-a plăcut foarte mult. Am aflat lucruri despre care mi-am dat seama că le făceam foarte greșit și, din neștiință, continuam să le fac... Până la sesiune, nu am fost niciodată conștient că se poate ajunge atât de ușor la o infecție cu HIV”, spune Alex, elev la un liceu din Hârlău, județul Iași.
„Dacă până acum cadrele didactice interesate de temă spuneau că nu știu cum să discute cu proprii elevi despre infecția cu HIV, de astăzi, acestea au la dispoziție un joc de educație nonformală pe această temă pe care să îl utilizeze când doresc. Practic, prin acest joc, cadrul didactic are tot ce este necesar la nivel de informații și metodă pentru a organiza o sesiune de prevenire HIV, fără a mai trebui să se pregătească în prealabil cu informații legate de HIV sau contracepție și fără a mai identifica cea mai potrivită metodă pe care să o folosească pentru a aduce în discuția cu elevii această temă opțională.” a spus Alexandru Gheorghiu, Președintele Asociației Semper Musica.

Proiectul a câștigat una dintre finanțările de 32.000 lei oferite de Fundația Orange prin concursul „Susține un ONG!”, alături de alte proiecte de sănătate, mediu, dezvoltare comunitară etc, prin care angajații Orange sunt încurajați să propună și să coordoneze, alături de un ONG partener, proiecte de filantropie în care cred.


Pentru informații suplimentare: office@sempermusica.org

0733.037.537- Alexandru Gheorghiu, Președintele Asociației Semper Musica


Asociația Semper Musica este una dintre cele mai active organizații din România, din domeniul prevenirii HIV, cu activitate în peste 29 de comunități din țară. În 2014, Asociația Semper Musica devine prima organizație din țară finanțată de Fundația MTV Staying Alive din America, iar în 2016, eforturile asociației din domeniul prevenirii HIV sunt recunoscute prin câștigarea Premiului I la Gala Societății Civile – Proiecte pentru tineret. În 4 ani de activitate în domeniul prevenirii HIV, Asociația Semper Musica a informat direct, legat de infecția cu HIV și contracepție, peste 20.000 de liceeni și tineri, peste 2000 de tineri de la nivel național beneficiind de consiliere specifică online și gratuită.

Programul Susține un ONG! este un fond care oferă finanțare pentru proiecte de filantropie propuse de angajați și dezvoltate alături de o organizație non-profit, pentru ca ei să învețe să coordoneze un proiect, să învețe să caute resurse alternative de finanțare pentru proiectele în care cred,  să învețe să comunice un proiect, să dezvolte capacitatea de identificare de soluții la probleme sociale elementare, să crească gradul de satisfacție personală, să crească atașarea față de brandul Orange și să motiveze angajații să rămână în companie.

Fundaţia Orange este o organizaţie non-profit care se implică în viaţa comunităţii prin realizarea de proiecte de filantropie menite să aducă schimbări pozitive în viaţa persoanelor dezavantajate. În cei 5 ani de activitate, Fundaţia Orange a investit peste 3,5 milioane de euro in proiecte de educaţie digitală pentru persoane defavorizate şi în proiecte de sănătate, educaţie, cultură în beneficiul persoanelor cu deficienţe de vedere şi/sau de auz, în scopul integrării lor sociale. Pentru detalii, vizitaţi www.fundatiaorange.ro