„Egali pe apă” - șansa unică pentru persoanele cu dizabilități de a practica sporturi nautice

/ /
„Egali pe apă” - șansa unică pentru persoanele cu dizabilități de a practica sporturi nautice

Comunicate de presă

Bacău, 13 decembrie. 400 de persoane cu dizabilități și aparținători ai acestora au participat în perioada mai-octombrie la 24 de evenimente de inițiere în practicarea de caiac și au concurat pentru cupele organizate în cadrul proiectului “Egali pe apă”. Finanțat de Fundația Orange cu suma de 33.356 lei, prin intermediul „Susține un ONG!”, program anual ce sprijină participarea activă a angajaților companiei în proiecte sociale, proiectul “Egali pe apă” încurajează accesul la sporturi nautice pentru persoanele cu dizabilități din județul Bacău și din împrejurimi și promovează mișcarea și sportul pentru aceste persoane.

La evenimentele de inițiere în caiac organizate pe Insula de Agrement Bacău au participat persoane cu dizabilități locomotorii, cu deficiențe grave de văz, cu sindrom Down sau autism. Fiecare dintre ele a avut șansa să trăiască o experiență nouă, să socializeze și să se bucure de o activitate pe care nu ar fi crezut-o accesibilă și posibilă, sub îndrumare și supraveghere de specialitate. Ecoul din comunitatea băcăuană a venit sub forma a 85 de voluntari care s-au alăturat proiectului și i-au însoțit pe beneficiari în desfășurarea activităților.

Super experiență alături de oameni care merită toată încrederea, calmi și rabdători, atenți la fiecare mișcare pe care o fac, tot timpul acolo, pentru tine, gata de îndrumare, suport și încurajare.”-  a spus Nicu, participant la activitățile “Egali pe apă”.

La evenimente au luat parte și persoane cu dizabilități din cadrul a șapte centre rezidențiale pentru persoane adulte cu dizabilități din subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău. Proiectul “Egali pe Apă” a produs schimbări majore în rândul participanților: sentimentul autodepășirii și al egalității de șanse i-a făcut pe participanți să își dorească să repete experiența cât mai curând, dar, poate cel mai important, să privească viața dintr-o altă perspectivă.

Pasiune, profesionalism, o activitate minunată care creează dependență . Abia aștept căldura pentru a ne revedea și pentru a fi din nou egali pe apă.”– Gabriela, participantă la activitățile “Egali pe apă”.

Proiectul continuă cu publicarea calendarului “Egali pe Apă” pentru anul 2022, care poate fi descărcat online la acest link și care cuprinde fotografii realizate în cadrul activităților din perioada mai-octombrie. De asemenea, pentru anul 2022, Asociația Door to Outdoor își propune să dezvolte și să finalizeze elementele proiectate pentru transferul persoanelor cu dizabilități din cadrul proiectului “Egali pe Apă”.


Despre Asociația Door to Outdoor

Asociația Door to Outdoor are ca obiectiv derularea de proiecte de educatie non formală prin turism de aventură. Scopul asociaţiei este de a facilita accesul membrilor comunităţii de toate vârstele, precum şi a persoanelor cu dizabilităţi la oportunităţile de dezvoltare oferite de către mediul înconjurător, prin promovarea şi desfăşurarea de activităţi educative.

Despre Fundația Orange

Fundația Orange este o organizaţie non-profit și se implică în viaţa comunității, prin realizarea de proiecte de filantropie, menite să aducă schimbări pozitive în viaţa persoanelor dezavantajate. În cei peste 9 ani de activitate, Fundația Orange a investit peste 6 milioane de euro în proiecte de educație digitală pentru persoane defavorizate şi în proiecte de sănătate, educație, cultură în beneficiul persoanelor cu deficiențe de vedere /sau de auz, în scopul integrării lor sociale. Pentru detalii, vizitați www.fundatiaorange.ro