Studiu de caz: natura
Asociaţia Tandem Arena
Platformă multisenzorială pentru fizică și chimie
Parte dintr-un program de educație digitală incluzivă, proiectul are ca obiectiv extinderea platformei existente de e-learning (www.idea-isa.ro) cu texte, materiale audio și tactile care descriu 15 subiecte importante din domeniile fizică și chimie, adaptate nevoilor copiilor cu deficiențe de vedere.
Materialele vor fi disponibile atât online (fișiere text și fișiere audio), cât și offline (imagini tactile) pentru toți copiii cu deficiențe de vedere și profesorii lor, putând fi utilizate atât ca suport pentru predarea la clasă, cât și în timpul experimentelor din laborator. În total, peste 1000 de copii și tineri cu deficiențe de vedere vor beneficia prin intermediul acestui proiect, de conținut educațional adaptat, extrem de util pentru a crește performanța școlară și rata de promovare la examene.
Pe lângă dezvoltarea materialelor accesibilizate, proiectul urmărește și creșterea implicării profesorilor și a elevilor în utilizarea la clasă și nu doar, a metodelor de predare alternative. Astfel, în cadrul școlilor speciale incluse în proiect, vor fi organizate 6 ateliere pentru 110 copii cu deficiențe de vedere, activități în cadrul cărora vor fi prezentate toate materialele audio și tactile ale platformei digitale de învățare online (fizică, chimie, istorie și biologie). Două dintre ateliere vor avea loc la Casa Experimentelor din București, iar alte 4 vor fi găzduite de laboratoarele din cadrul școlilor speciale.
Proiectul promovează educația digitală incluzivă și propune o abordare inovativă, bazată pe:
➡Schimbarea paradigmei de învățare centrată în prezent pe experiențe vizuale
➡ Dezvoltarea prin tehnologie de materiale de lucru interactive, bazate pe experiențe auditive și kinestezice
➡ Încurajarea independenței copiilor cu deficiențe vizuale pentru a descoperi și întelege singuri realitatea înconjurătoare
„După aceste luni de izolare și școală online, am învățat cât de important este pentru copii, în special pentru cei cu deficiențe de vedere, să aibă resurse și abilități digitale de învățare. Platforma IDEA-ISA s-a dezvoltat enorm în ultima vreme și ne dorim să devină principala sursă de materiale auxiliare de studiu pentru copiii cu deficiențe de vedere. După istoria românilor și științele naturii, vom aborda un domeniu mai abstract, cel al fizicii și al chimiei, foarte greu de predat chiar și copiilor tipici în absența experimentelor. Cu ajutorul partenerilor noștri, vom concepe lecții instructive și amuzante, dar și experimente accesibile pentru a aduce principiile esențiale ale acestor științe mai aproape de înțelegerea copiilor.” Andreia Bruckner, Vicepreședinte Asociația Tandem
"Studiu de caz: natura" este un proiect cu acoperire națională, care se va derula în perioada septembrie 2020 - decembrie 2021. Valoarea totală a proiectului este de 107.900 lei, sponsorizarea din partea Fundației Orange fiind de 96.200 lei.
Asociația Tandem Arena este o asociație non-guvernamentală de promovare a egalității de șanse și de combatere a excluziunii sociale a persoanelor cu dizabilităși și a grupurilor defavorizate. Noutatea pe care o propune Tandem decurge din dubla experienţă a fondatorului, Florin Georgescu, el însuși nevăzător.
Cu sprijinul Fundației Orange, asociația a lansat în anul 2016, Tandem Acces, prima aplicaţie de mobilitate la metrou pentru nevăzători, marcând o premieră la nivel european.