De vorbă cu Șerban Moldovean despre puterea educației non-formale

Educația ne asigură un bun start în viață tuturor. Unul dintre proiectele finanțate în cadrul ediţiei ”Sustine un ONG” 2020, este construit în jurul unor "altfel" de experiențe de învățare, menite să îi pregătească pe copii pentru școală și viață deopotrivă.

Este vorba despre proiectul „Velocity for our Community” , ce își propune să completeze educația școlară în domeniile STEM (robotică) și soft skills (prezentări, lucrul în echipă) pentru elevii din 6 școli gimnaziale rurale din județul Brăila.

Aflăm mai multe detalii despre proiect, dar și despre cat de dificil este să promovezi educația non-formală în medii defavorizate, aflăm de la Șerban Moldovean, Președinte ApEAL - Asociația pentru Educație Antreprenoriat și Leadership București, inițiator proiect Velocity for our Community.

1. Care este istoria ApEAL și misiunea organizației?

Asociația pentru Educație Antreprenoriat și Leadership București a luat naștere în anul 2009, iar de atunci creează şi şlefuieşte un model de educaţie de succes pentru dezvoltarea comunităților. Misiunea noastră este aceea de a crea bunăstare durabilă prin educație, atât la nivel personal, cât și de comunitate, iar printre obiectivele pe care le-am avut încă de la început se regăsesc promovarea educației și inițiativei antreprenoriale economice, culturale, sociale și educaționale ca bază pentru o bunăstare durabilă și pentru a forma antreprenori responsabili social sau promovarea turismului românesc, a zonelor și a resurselor turistice din România.

2. Proiectele voastre se bazează pe conceptul de educație experiențială transformațională. Ne poți oferi mai multe detalii?

Proiectele dezvoltate și implementate de ApEAL sunt o alternativă experiențială și transformațională, printr-o abordare multianuală,  prin intermediul cărora ne dorim să le oferim copiilor implicați o altă perspectivă asupra lumii și a vieții. Printre aceste proiecte se numără:

SCV - Şcoala de Vară Comunitară, este locul unde, din 2010, copiii, comunitatea părinţilor si autorităţile se întâlnesc cu educaţia nonformală, îi găsesc sensul şi se bucură de propriile descoperiri. Dat fiind că este o școală de vară conectată internațional, aceasta deschide noi orizonturi educaţionale pentru copiii satelor, care au posibilitatea de a alege unul dintre cele două roluri pe care le-am creat pentru ei, cel de trainer sau cel de manager. Aceste două roluri au în spate procese bine puse la punct și sunt create întocmai pentru ca cei implicați să le parcurgă și să aibă parte de o experiență transformațională.

SEN - Satul Educației Non-formale, ​este un spaţiu montan, unde mai multe comunităţi creează un sat pentru o cultură a educaţiei nonformale. Experienţe de viaţă, de învăţare, de management sau de socializare sunt create și împărtășite, dând astfel naștere unui altfel de mod de viaţă și de învăţare, la baza acestuia fiind respectul.

MCCE - Moș Crăciun Comunitar Educativ, ​am creat acest proiect pentru că și Moş Crăciun are nevoie de o echipă de management, așa că tinerii din comunitatea rurală îl aduc pe Moş pentru zeci de copii defavorizaţi. În acest fel, legăm două culturi și conştientizăm problemele de lângă noi, făcându-le celor mici și necăjiți o bucurie în prag de sărbătoare. Considerăm că tot acest proiect este transformațional pentru ei,  la realizarea anchetei sociale în comunitate și până la intrarea în contact cu sponsorii pentru a obține cele necesare.

3. Cum s-a născut ideea proiectului „Velocity for our Community”?

Proiectul „Velocity for our Community” a luat naștere datorită echipei de robotică a Colegiului Național „Gheorghe Munteanu Murgoci”, Velocity, care a fost înființată în urmă cu aproximativ patru ani. Numărul membrilor din echipa de robotică a crescut constant pe parcursul acestor ani ajungând de la câțiva elevi de gimnaziu, câți erau la momentul lansării ei, la 30 de membri, câți sunt în prezent.

Curiozitatea elevilor a fost foarte mare încă de când au auzit prima dată cuvântul „robotică”, prin urmare, cei din echipă au urmat cursuri de dezvoltare personală și au descoperit singuri ce este robotica, iar la hub-ul echipei, am invitat mereu elevii curioși care doreau să descopere tainele acestei științe.

La un moment dat s-a născut ideea de a crea kit-uri de robotică pe care să le dăm unor echipe formate în școli gimnaziale și să devenim mentori pentru ei, ceea ce a coincis cu apelul de proiecte lansat de Narada. Cu ajutorul lor am scris și perfecționat acest proiect și am reușit să ducem ideea noastră mai departe, iar acum o vedem transformându-se în realitate cu ajutorul Fundației Orange.

4. Care vor fi principalele provocări ale proiectului și cum le veți gestiona?

Principala provocare ivită acum pe parcursul derulării proiectului, va fi realizarea activităților în condițiile distanțării sociale. În funcție de condițiile pe care trebuie să le respectăm în continuare, sperăm că vom trece cu bine peste această provocare și vom desfășura activitățile cu elevii de gimnaziu propuse în proiect cât mai bine și eficient posibil.

5. Sunteți  promotori entuziaști ai educației non-formale. Cât de ușor sau greu v-a fost să promovați această nouă abordare, în special în mediu rural?

În cazul nostru, a fost foarte dificil pentru că nu există actori care să înțeleagă, în mod real, impactul educației non-formale sau că această abordare educațională completează deținerea clasică de cunoștințe. Din punctul nostru de vedere, să ai abilitățile necesare care să te ajute în viața reală, precum gândirea critică sau inteligența emoțională, nu e unul și același lucru cu a deține cunoștințe despre o anumită materie, spre exemplu, la care ești olimpic.

6. În localitatea Ciocăneşti din jud. Dâmbovița ați realizat un bun exemplu de colaborare în societatea civilă rurală, între un ONG „urban” și primăria locală. De ce este nevoie ca acest „mecanism” să funcționeze bine?

Piesa cea mai importantă din acest mecanism este deschiderea primăriei și capacitatea acestei instituții de a înțelege utilitatea activității pe care o întreprindem în această comunitate.

7. Conform unui raport INACO, România are reale dificultăți în a-și ține tinerii acasă, dar și în a le oferi un cadru propice pentru atingerea potențialului de productivitate. Poate fi o soluție educația experiențială transformațională?

Da, cu siguranță, da! Încercăm să demonstrăm acest lucru prin fiecare dintre proiectele noastre, să arătăm prin fapte și rezultate concrete că această abordare poate produce o transformare educațională majoră și că acest tip de educație este cel care poate schimba cifrele menționate în raport în favoarea noastră.

Spre exemplu, în momentul în care am făcut primii pași, primele proiecte în Ciocănești, copiii erau timizi, le era rușine de ceea ce vedeau în jurul lor și voiau să plece din localitate, însă viziunea lor s-a schimbat prin prisma proiectelor pe care le-am creat cu și pentru această comunitate. Au văzut că și în locul din care provin se pot face lucruri, se pot crea condițiile necesare de dezvoltare și că nu e nevoie să plece în străinătate pentru a duce o viață decentă și interesantă.

Noi considerăm că e foarte importantă educația experiențială transformațională pentru că prin intermediul ei cei mici înșiși au făcut lucrurile să se schimbe, au adus oameni semnificativi în comunitate, au creat și implementat proiectele pe care doreau să le vadă realizate în Ciocănești, iar schimbările văzute și trăite de ei le-au arătat că se poate.