De vorbă cu Oana Blîndu despre munte, oameni și dezvoltare sustenabilă

Stiați că parcul național Domogled-Valea Cernei este pe locul 50 în rândul celor 52 de destinații turistice pentru anul 2020, recomandate de vestita publicație New York Times?

Și totuși, în această zonă pitorească, exista localități care din pricina izolării lor geografice, au statut de cătun, iar oamenii locului, cam 3500 de suflete, își duc cu greu traiul zilnic. Populația are spor negativ, trendul este unul de continuă depopulare ca urmare a condițiilor economice defavorabile, iar economia locală, este axată din păcate, pe exploatarea resurselor padurii.

Asociatia Montana Carpati (AMC), cu sprijinul Fundației Orange, își propune să schimbe această realitate tristă prin intermediul proiectului “City Break în Muntii Cernei”, finanțat cu suma de 32.000 lei, prin “Sustine un ONG” editia 2020, program ce încurajează implicarea socială a angajaților Orange. Cum anume, aflăm direct de la Oana Blîndu, președinte AMC.

1. Dragă Oana, bine ai venit pe site-ul nostru. Te rugăm să ne spui pe scurt, cine este Asociația Montană Carpați?

Asociația Montană Carpați, pe care cu drag și pe scurt o mai numim și AMC, s-a născut în anul 2008, la inițiativa unui grup de prieteni, colegi de drumeție pe potecile Carpaților. Oameni au apreciat cu respect tot ceea ce au primit după ani de hălăduiala prin munți și au socotit că este de datoria lor să înapoieze măcar o parte din bogățiile astfel câștigate, către munți și către extraordinara comunitate a oamenilor care iubesc muntele.

Organizarea în această formă asociativă a venit firesc atunci când s-a pus problema unor acțiuni concrete. Era nevoie de o formă de prezentare care să permita dialog cu autoritățile și cu viitorii parteneri, asumarea responsabilității faptelor ori cooptarea de noi participanți în sprijinul acestei idei. Pas cu pas s-au definit si directiile de actiune si, drept urmare, cateva programe principale: Voluntar în Carpați (program de refacere a infrastructurii turistice pentru turism montan),
Și muntele e o școală (program de educație “eco-montană” pentru copii și tineri, program desfășurat în unități de învățământ), Inițiere la înălțime (un ciclu de ateliere de inițiere în sporturi și științe montane (cățărare, alpinism, schi, schi de tura, nivologie etc), Prin munți cu AMC (o invitație de a lua contact cu lumea Carpaților, alături de membrii asociației).

O dată cu trecerea timpului, din dorința de a excela în ceea ce facem, programul Voluntar în Carpați a devenit prioritar și oarecum, a eclipsat celelate direcții de acțiune. Am ajuns, astfel, la cel puțin 3500 de kilometri de poteci refăcute, din Călimani până în Munții Cernei. Am refăcut semne de marcaj, am instalat stâlpi de orientare, săgeți indicatoare, panouri de informare. Am refăcut borne de pe vârfuri, refugii turistice, am curățat izvoare și am reconstruit podețe peste apele Carpaților angrenând alături de noi, sute de voluntari în fiecare sezon.

2. Sunteți o echipă mică și pasionată, în slujba patrimoniul montan din România. Găsiți ușor oameni dornici să voluntarieze pentru cauza voastră?

Voluntariatul în munți este special într-un anumit sens. În afară de dorința de a face, voluntarul trebuie să mai satisfacă unele criterii legate de condițiile aparte în care se desfașoară munca sa. În primul rând, să posede echipament de drumeție, o investiție importantă, care nu se justifică pentru o perioadă scurtă de voluntariat, de aceea baza de recrutare a voluntarilor se restrânge de la început, la cei care de regulă, merg deja în expediții pe munte. Condiția fizică este și ea un mic obstacol. Nu este necesar să fii alpinist, dar e greu dacă nu ai un pic de antrenament anterior, sunt drumuri lungi de făcut, greutăți de cărat, efort fizic semnificativ. Apoi, condițiile de cazare sunt și ele destul de aspre, adesea cazarea se face în cort și trebuie să-ți poți căra toate cele necesare până la locul de campare.

Entuziasmul celor care se angrenează în susținerea acestei cauze rămâne însă, debordant. Este de-a dreptul uluitoare frecvența cu care se întamplă următorul fenomen: cei care apucă să vină o dată la o astfel de acțiune, într-o covârșitoare proporție, revin și a doua, a treia sau cine mai știe a câta oară!În concluzie răspunsul, pe scurt: nu găsim chiar ușor voluntari, nu câți ne-am dori, nu câți ar fi necesari, dar cei care reușesc să vină sunt garantat, oameni de toată isprava.

O categorie aparte a celor care își asumă acest voluntariat este constituită de cei care au avut ghinionul să se rătăcească prin munți, dar și șansa să iasă din încurcatură după ce au reușit să regăsească un semn de marcaj. Pe aceștia, nu mai trebuie să-i convingă nimeni că voluntariază pentru o cauză care merită toate eforturile!

3. Cum s-a născut ideea proiectului “City break în munții Cernei”?

Am mai lucrat în Munții Cernei în ultimii doi ani. În anul 2018, ne-am propus doar să refacem marcajele traseului de creastă din Munții Cernei, din Băile Herculane până în Munții Godeanu, ca parte a unui proiect la care am fost câțiva ani la rând, colaboratori. Este vorba de așa numitele poteci europene de drumeție pedestră de lungă distanță, e-paths. O organizație cu sediul în Elveția, European Ramblers Association (ERA), a implementat acest program construind, de-a curmezișul Europei, 12 magistrale, cu lungimi între patru și sapte mii de kilometri fiecare, pentru a facilita drumețiile transfrontaliere. Secțiuni din două astfel de magistrale trec și prin România, ambele intră în țară în zona Orșova, una din ele, E3, urcă spre Apuseni și iese pe la Oradea, cealaltă, E8, merge pe creasta Carpaților Meridionali, apoi pe Orientali și trece în Ucraina.

Am revenit în 2019 în Muntii Cernei, cuceriți de frumusețea locurilor, dar și a oamenilor, cu intentia de a reface și celelalte poteci din zonă. Proiectul susținut de Fundația Orange va rezolva cel puțin două lucruri: ne va permite să terminam de refăcut toate potecile masivului și ne va da ocazia să ajutam și să răsplătim în felul nostru, comunitatea locală. O comunitate a unor oameni izolați în munti, trăitori în cătune rupte, chiar la propriu uneori, de civilizație. Care ne-au îmbiat la masă și ne-au oferit cu inima deschisă din resursele locului, care ne-au ajutat efectiv, să căram poverile noastre pe drumeagurile și potecile locului, ne-au ținut la povești și ne-au găzduit la ei acasă, de parcă ne-am fi știut de când lumea.

Nu este primul proiect cu un astfel de obiectiv, dar ponderea lor în întreaga istorie a AMC nu este, totuși foarte semnificativă. De fiecare dată când am avut stiinta si putința, am intervenit în localitați izolate, dar acum ne dorim să facem mult mult.
Colegi de-ai noștri, buni cunoscători ai munților, fac de ani de zile acțiuni de suport pentru oameni din catune izolate din Vrancea, cărora le aduc puțină bucurie prin donații transportate în convoaie de masini off-road, singurele care pot ajunge in acele locuri.

4. Există proiecte similare derulate în afara României?

În afara țării noastre, în cele mai multe cazuri, infrastructura turistică este gestionată de entități private. Strict în cazul construcției, marcării și întreținerii potecilor turistice, actorii principali sunt ONG-uri sau asociații de ONG-uri. Cazul cel mai spectaculos este Elvetia unde sistemul de poteci de peste 60.000 de km este gestionat de Schweitzer Wanderwege, o asociație de asociatii, iar munca în domeniu este, în mare parte, executată cu voluntari. Inevitabil proiectele acestea cu implicare în zona montană, au și o puternică componentă sociala implicită.

5. Care crezi că vor fi principalele provocări ale proiectului și cum le veți gestiona?

Din punct de vedere al construcțiilor pe care trebuie să le realizăm, cea mai mare provocare este refacerea marcajului în segmentul de creasta dintre Saua Ciumerna și Curmatura Olanelor. Pe o distanță de aproximativ 30 de kilometri sunt accesibile, pe poteci care vin din civilizație, doar punctele din capetele acestui segment. Cantitatea de materiale care trebuie distribuită de-a lungul acestor 30 de kilometri depășeste 2500 de kilograme (stâlpi de marcaj, ciment, nisip și apă pentru fundația stâlpilor) la care desigur, se adaugă greutatea bagajelor personale ale fiecărui participant. Și izolarea în care se va desfășura acțiunea de montare a acestor marcaje, fara conexiune rapida la civilizație, fara semnal la telefon în dese cazuri, fără alt adăpost în afara de cortul propriu și fără altă sursă de aprovizionare în afara de ceea ce ai în rucsac. Sunt însă toate premisele ca în urma colaborari îndelungate și recunoscute cu Salvamont România, să putem obține suportul unui aparat de zbor care să transporte materialele din Valea Cernei până pe creastă și cu putin noroc, chiar ăn mai multe puncte de pe creastă.

A doua mare provocare este sa ne îndeplinim și latura sociala a promisiunii pe care am făcut-o atunci când am propus acest proiect. Dusl de valul entuziasmului de a face li cu permanenta amenintare a unui sezon de lucru care se poate încheia oricând, dupa toanele vremii, poate ca privind în urmă, nu am fost mereu capabili să empatizăm suficient și cu oamenii locurilor pe unde trecem, poate n-am avut mereu ochii deschiși și la viata lor. De data aceasta însă, ne-am propus ca proiectul nostru să schimbe în bine câte ceva din traiul localnicilor și asta înseamnă să ne implicam mai mult decat de obicei intr-o experienta care nu ne este neaparat familiară. Din fericire, după doi ani de lucru în zonă si dupa 12 de prezență pe cărările Carpaților, ne-am făcut destui prieteni care, mai apropiati de Valea Cernei decât noi, ne pot prelua inițiativa și îi pot asigura sustenabilitatea.

Însăți ideea proiectului a venit de la un prieten care a inceput voluntariatul în munți alături de AMC, a înființat apoi asociația Prietenii Naturii Banat si a lansat proiectul „Shopping la Inelet”, un proiect care presupune ca turiștii pe care îi ghidează prin Munții Cernei să plece de acasă cu scopul declarat de a face cumpărături din zona izolată a Ineletului, pentru a sustine comunitatea locală. Această asociație si altele din preajmă, ghizi montani din zonă, Administrația Parcului Național Domogled-Valea Cernei, voluntari din ariile invecinate care vor veni să ne ajute, acestea sunt entități pe care mizăm să ducă mai departe sămânța pe care acest proiect o aruncă, să promoveze zona, să îndrume turiștii spre parcurgerea acestui masiv și astfel, să atingem pe deplin obiectivul de a potența climatul economic și de a spori coeziunea socială a locuitorilor cu vizitatorii lor.

6. Dacă ar să fi construiești strategia de dezvoltare a turismului ecologic în România, în special în zonele montane izolate, cu ce ai începe?

În primul rând, am convingerea că pentru zona montană din România, turismul ecologic este singura opțiune valabilă atunci când se stabilesc strategii de dezvoltare în această arie. Mai ales daca ne referim la primul principiu al turismului ecologic și anume, minimalizarea impactului negativ asupra naturii și a culturii unei zone. În consecință, dacă aș avea calitatea de a stabili strategii, prima grijă n-ar fi o acțiune, ci mai degrabă, o inacțiune: aceea de  bloca orice inițiativă care afectează patrimoniul pe care îl deținem, având pe teritoriul țării mai mult de jumătate din arcul carpatic.

Sunt multe asemenea inițiative, o bună parte din ele cu suport guvernamental, apărute, zicem noi, dintr-o greșită înțelegere a șanselor de dezvoltare economica si sociala a teritoriului ocupat de zona montana. Nu este timp de pierdut pentru că fiecare inițiativă din aceste categorii produce modificări ireparabile în numele unui progres care nu ține cont de principiul enunțat mai sus. Se construiesc și se modernizează tot mai multe drumuri care traversează Carpații. De la Transfăgărașan încoace s-au inventat tot felul de trans-uri: Transalpina, Transbucegi, Transbaiului, Transrarău și imaginația în materie nu mai are nici o opreliște, iar acestea sunt doar drumurile celebre și cu trafic semnificativ.

Miriada de drumuri, în general forestiere dar nu numai, care străbat văi sau culmi de munte, este un factor distrugător asupra naturii, sub toate componentele sale. Prin distrugerile care se fac în scopul construirii, prin poluarea indusă de traficul auto, prin agresiunea unui număr de turiști nesustenabil de către zona vizată, prin fragmentarea arealurilor faunistice, drumurile care aduc chipurile progresul în vârful muntelui și îl conectează la civilizație, fac mult mai mult râu decat bine.

Se construiesc foarte multe minihidrocentrale, teoretic aproape fiecare vale din Carpați este vizată de astfel de proiecte cu impact negativ direct asupra florei și faunei, se inventează proiecte de stațiuni și resorturi turistice în creierii munților, iar uneori aceste stațiuni au zăpada doar 2-3 luni, deși încearcă să concureze cu stațiuni din străinatate care au de partea lor altitudini mai mari, ghețari care crează microclimatul necesar. Mai mult, construcțiile cu scop de facilitate de cazare nu respectă aproape niciodata caracteristicile arhitecturii locale și în scopul asigurarii confortului turistilor, adesea contribuie la distrugerea peisajului prin deschiderea de drumuri de acces motorizat.

Nu trebuie uitată nici agresiunea asupra fondului forestier. Pe termen scurt, aceasta creează un spor al bogației localnicilor, însă pe termen lung tăierile necontrolate produc pagube uluitoare ca amplitudine: alunecări de teren, viituri, distrugerea habitatelor pentru faună și alungarea animamelor spre zone populate unde intră în conflict cu oamenii.

Dacă agreem faptul că toate aceste acțiuni sunt dăunătoare pentru patrimoniul montan, atunci e firesc să ne gândim ca strategia de urmat este cu totul alta. Ar trebui ca România să își pună în valoare atuurile care o diferențiază net de alte state europene care au zone montane pe teritoriul lor: de exemplu, suntem țara europeană cu cea mai mare populație de urși bruni, în timp ce multe state nu dețin nici măcar un exemplar din acest cel mai mare prădător al Europei; avem o suprafață impresionantă de păduri virgine și cvasi-virgine; avem comunități locale care datorită izolării (și nu din cauza) au păstrat aproape intacte tradiții, obiceiuri, meșteșuguri și ocupații străvechi.

Toate acestea pot fi valorificate în condițiile unei competiții aproape inexistente pe acest continent. Strategia pentru dezvoltarea turismului ecologic ar continua cu actiuni. În planuri paralele, dar cu același obiectiv: prezervarea patrimoniului natural și cultural, asigurarea sustenabilității economice a comunităților locale și garantarea posibilității de regenerare a naturii prin minimă agresiune în procesul de constructie și exploatare a infrastructurii montane. Desigur, comunitățile izolate pot deveni puncte de atracție:

De asemenea, educația ecologică și civică sunt și vor rămâne esențiale la toate nivelurile de vârstă dar cu precădere pentru generatiile tinere și foarte tinere. Legea muntelui din 2018 prevede ca statul să își asume ca în curricula școlară să apară ore de educatie eco-montană, dar pașii în implementarea acestei reglementări sunt mai mult decat timizi. Educația va genera profit pentru zona montană, însă, după ani mulți de la momentul implementării unei astfel de acțiuni, ceea ce face cu atat mai necesar să începem s-o facem cât mai repede.

7. Cât de mult contează importantă comunităților locale în proiectele voastre?

Ne-am sprijinit mult pe comunitatile locale în anii noștri de existență. Oamenii locului ne-au fost ghizi atunci când potecile se pierduseră sub trecerea timpului. Am găsit adesea casa și masa în gospodăriile lor, ne-am recrutat voluntari dintre localnici. Le-am folosit animalele de povară, utilajele, mașinile și sculele care ne lipseau. Oameni care ne vedeau pentru prima oară în viața lor, ne-au pus în mână cheile mașinii lor și ne-au rugat doar s-o lăsăm într-un punct de unde s-o poată recupera.

La rândul nostru, am avut mereu sentimentul că munca noastră le este utilă și lor, că în paralel cu turistii, și oamenii locului sunt beneficiari ai muncii noastre. Si cel mai adesea, prin sprijinul necondiționat venit fie pe căi oficiale, din primării, fie direct de la localnici, am avut și confirmarea că ne facem bine unii altora.