Centrul Digital pentru Femei - Braşov
Acces la tehnologie și informație pentru 200 de femei vulnerabile din Gârcini, Brașov
Timp de un an de zile, 200 de femei vulnerabile din punct de vedere socio-economic, vor beneficia de cursuri gratuite de alfabetizare digitală și consiliere în ceea ce privește găsirea unui loc de muncă. Dotarea tehnică din centru este realizată cu sprijinul Fundației Grupului Orange, iar cursurile vor fi posibile cu ajutorul unei finanțări din partea grupului şi a Fundaţiei Orange România. Valoarea totală a finanţării proiectului se ridică la 27.000 euro.
Aproape jumătate din comunitatea din Gârcini este reprezentată de femei, fără venit sau educație, cartierul fiind unul dintre cele mai sărace din orașul Brașov, dar și locul cu cea mai mare comunitate compactă de romi din ţară.
„Educația digitală rămâne o prioritate pentru Fundația Orange România și ne bucurăm că avem oportunitatea să extindem acest program și în județul Brașov, alături de un partener cu solidă experiență de intervenție socială în plan local. Vom acționa într-o zonă extrem de vulnerabilă, unde accesul la informație este vital pentru ca femeile din această comunitate să poată avea în mod real, șansa la o viață mai bună”, a declarat Dana Deac, Președinte Fundaţia
„Centrul Digital pentru Femei” din Brașov va fi coordonat de Asociația pentru Parteneriat Comunitar Brașov, organizație înființată în 2006, care are ca scop încurajarea și sprijinirea inițiativelor menite să asigure dezvoltarea durabilă a comunității. APC Brașov are o experiență de peste 10 ani în lucrul cu comunitățile dezavantajate, în special în județele Brasov și Covasna, în diverse proiecte de sănătate, informare, infrastructură mică și chiar propuneri de politici la nivel județean și național etc.
„Comunitatea din Gârcini adună poate cele mai multe femei într-o comunitate vulnerabilă. Vulnerabile și ele față de societate prin lipsa educației. Acum, mai mult ca oricând, tehnologia le poate face mai puternice, mai sigure pe ele, mai pregătite pentru a face față schimbării”, a declarat Mihaela Cârstea, manager de proiect.
Centrul Digital va fi găzduit de școala numărul 5 din Săcele și va beneficia de suportul studenților voluntari de la Facultatea de Psihologie și Asistență Socială din cadrul Universităţii Transilvania din Brașov, dar și de susținerea membrelor din Asociaţia „Femeile se Implică" din Săcele.
„Consider proiectul «Centrul digital pentru femei» din Gârcini o iniţiativă extrem de necesară pentru obţinerea indepedenţei sociale şi economice a fetelor şi femeilor din comunitatea informală Gârcini. Acest Centru va înlesni educaţia digitală atât de necesară obţinerii unei angajări, procurării unor documente, comunicării cu serviciile sociale şi administrative, şi a lărgirii orizontului dezvoltării personale”, afirmă Elena Belloiu, Preşedintă Asociaţia „Femeile se Implică”.
„Centrul Digital pentru Femei / Women’s Digital Centers” este un program de educație digitală gratuită pentru femei, lansat de Fundația Grupului Orange în anul 2015. Programul include 320 de centre în 23 de țări și a susținut de-a lungul timpului peste 40.000 de femei în situații dificile de viață.
În România, primul Centru Digital pentru Femei a fost lansat în anul 2018, în București, alături de Centrul Parteneriat pentru Egalitate. În ianuarie 2021, programul a fost extins în două comunităţi vulnerabile din judeţele Braşov şi Sibiu.