Tactile Printer One

/ /
Tactile Printer One

Lumea prin Culoare și Sunet 2019-2022

Asociaţia pentru Dezvoltare Urbană în parteneriat cu Universitatea Politehnică Bucureşti, Lions Club Arad, Asociaţia Tandem, Fundaţia Sense International (România), Biblioteca Naţională a României.

Tactile Printer One - imprimanta care face imagini în relief pentru nevăzători

Pentru a-și crea o reprezentare coerentă a unui cuvânt/obiect, persoanele cu deficiențe de vedere trebuie să învețe forma și proporțiile obiectelor descrise, obiecte cu care nu pot interacționa direct (hărți, clădiri, fizionomii etc.). Una din modalitățile de a crea imagini mentale este cu ajutorul desenelor în relief. Nevăzătorii își folosesc mâinile astfel încât prin atingerea desenelor în relief să le înțeleagă forma, localizarea și proporția.

În clipa de față, imprimarea imaginilor tactile este un proces scump, greu accesibil financiar persoanelor cu astfel de dizabilităţi. În acest sens, va fi creată o imprimantă inovatoare tip „do-it-yourself” ce va putea fi asamblată acasă, din materiale uşor accesibile, cu costuri mici și de către persoane cu minime cunoștințe tehnice, rezolvând astfel problema inaccesibilităţii imaginilor în relief din cauza costurilor ridicate ale producerii acestora. Asociat imprimantei, va fi realizat un software care să simplifice procesul de desenare și descriere a imaginilor tactile.

Acest proiect face parte dintr-un efort mai mare desfășurat de Asociația pentru Dezvoltare Urbană pentru a face informația accesibilă nevăzătorilor. Platforma de e-learning Imagini Tactile (TactileImages.org) este locul unde nevăzătorii vor găsi software pentru a descărca și explora imagini tactile, cărți. De asemenea membrii vor putea face schimb și între ei cu aceste materiale. În 2014, Fundația Orange a pus bazele acesteia, prototipând Pas de Elefant, prima aplicație asistent care oferă independență în explorarea imaginilor tactile, declară Dan Patzelt, Fondator ADU.

Partenerii proiectului, Sense Internațional și Asociația Tandem, vor dezvolta o colecţie de conținut educativ ce va putea fi transformată în planșe tactile în orice casă sau şcoală cu ajutorul softului şi a imprimantei dedicate, Tactile Printer One. Biblioteca Națională a României va asocia respectivelor imagini, informații text ce vor putea fi ascultate de nevăzători şi vor duce la o mai bună înțelegere a contextului în care se regăsesc respectivele imagini.

Primele astfel de imprimante şi kitul pentru realizarea lor vor fi donate catre şcolile speciale pentru nevăzători din România (20 de școli, aflate în 13 orașe - Arad, București, Buzău, Craiova, Cluj, Focșani, Galați, Iași, Oradea, Sibiu, Târgu Frumos, Timișoara, Fălticeni).

Fundația Orange a finanțat două proiecte ale Asociației pentru Dezvoltare Urbană. Am ales să sprijinim aceste proiecte pentru că aveau o abordare originală. Dincolo de colaborarea cu Asociația, am fost impresionați de ambiția și pasiunea lui Dan Patzelt de a găsi soluții pentru a « deschide lumea » către persoanele cu deficiențe de vedere, declară Amalia Fodor, Director Executiv, Fundația Orange.

Proiectul se va derula pe parcursul a doi ani de zile, iar valoarea lui este de 466 250 lei.


Asociaţia pentru Dezvoltare Urbană este o organizaţie non-guvernamentală din România fondată în 2009, a cărei misiune este să găsească soluţii la unele probleme ale comunităţii pentru o dezvoltare durabilă a acesteia. Obiectivele principale sunt încurajarea inovării şi modernizării prin punerea în aplicare a proiectelor noastre şi iniţierea unor programe care pot servi drept exemplu în diferite domenii ale dezvoltării umane.

Fundația Orange a finanțat alte 2 proiecte dedicate nevăzătorilor, dezvoltate de ADU: Pas de Elefant și Simte arta în 6 muzee.