Profesori Inovatori, Comunități Inovatoare-Asociația All Grow

/ /
Profesori Inovatori, Comunități Inovatoare-Asociația All Grow

2024 Susține un ONG

Proiect propus de Magdalena Constantin - Service Delivery Manager

Cu responsabilitate și pasiune pentru educație, echipa de proiect își propune să extindă comunitatea de profesori inovatori cu 10 noi membri din comunități rurale defavorizate și să contribuie la construirea de abilități noi prin transferul de cunoștințe digitale cu ajutorul a 10 voluntari Orange. Noii profesori vor facilita acțiuni de inovare socială în comunitatea locală, folosind metoda design thinking și vor ajuta peste 200 de elevi din 10 comunități rurale defavorizate să-și dezvolte competențe critice precum rezolvarea de probleme, gândirea critică, creativitatea și empatia. 

Așa cum spune și numele organizației pe care o susțin, AllGrow, cred foarte mult că atunci când ne implicăm să-i ajutăm pe cei din jur, creștem și noi. De aceea, prin proiectul „Profesori Inovatori, Comunități Inovatoare”, îmi doresc să susțin 200 de elevi din 10 comunități rurale defavorizate să-și dezvolte competențe critice, cum sunt rezolvarea de probleme, gândirea critică, creativitatea și empatia. Cred că doar prin implicarea fiecăruia dintre noi și prin susținerea profesorilor putem crea schimbarea pe care noi toți ne-o dorim.

Magdalena Constantin - Service Delivery Manager @Orange Services


Asociația All Grow este o organizație non-profit fondată în 2017, în județul Vrancea, a cărei misiune este de a contribui la construirea unei societăți inclusive în care toți (ALL) membrii au acces la resurse, instrumente și inspirația necesară pentru a crește (GROW), de aici și numele ALL GROW. All Grow construiește punți și spații de colaborare care contribuie în mod direct la dezvoltarea copiilor și în mod indirect, a tuturor celor implicați în inițiativele derulate.