De vorbă cu Ramona Stafie, ambasador Susține un ONG!
Găsiți-vă cauza care vă inspiră și puneți-vă sufletul în ea. Veți avea numai de câștigat!
Ramona Stafie| Redesign Marketing Manager| Orange România
Motto: „Ce faci pentru tine, dispare odată cu tine, ce faci pentru alţii, rămâne pentru eternitate”. (Albert Einstein)
Poreclă: Prietenii imi spune Bere sau Ghostie :)
Hobby: îmi place foarte mult să citesc și cine mă cunoaște, știe că am
o slăbiciune pentru pălării
În echipa Orange din: muultă vreme, din septembrie 2003
Proiect coordonat în cadrul Susține un ONG: “Hai la școală după școală”
1. Dragă Ramona, îți mulțumim că ai acceptat invitația noastră. Te rugăm să te prezinți pe scurt, vrem să te cunoaștem mai bine.
Sunt Ramona, am 38 de ani, lucrez la Orange de 16 ani și nu m-am plictisit o secundă, iar în urma cu 8 ani, am devenit mămică și asta mi-a adus multă bogăție sufletească, dar și temeri, preocupări și idei noi. Ce mi-a plăcut cel mai mult este că am descoperit iubirea asta necondiționată a unui copil, e ceva ce nu pot nici acum pune în cuvinte, dar vă pot spune și ce nu mi-a plăcut: am început să simt responsabilitatea creșterii unui om: cum faci un omuleț din ăsta mic mare? Cum îl crești să fie un bărbat echilibrat și iubitor? Ce trebuie să îl înveți tu, ce să învețe la școală, ce putere ai tu ca părinte al lui? În fine, multe întrebări de acest fel. Așa am devenit interesată de educație și de programe care să facă diferența pentru generațiile viitoare și implicit, această preocupare s-a împletit și cu voluntariatul.
2. De ce voluntariat, de când și cum a fost prima ta experiență de voluntar?
Nu m-am gândit foarte mult, a venit natural, căutând idei, am găsit oameni. Sincer, am citit pe Facebook despre AVE - Asociația pentru Valori în Educație. Ceea ce mi-a atras atenția mai exact a fost faptul că sunt un grup de oameni de afaceri care s-au unit să găsească idei de impact pentru educație și aveau un proiect prin care își propuneau să organizeze un fel de MBA pentru directorii de școli si am observat că un fost coleg din Orange era în Consiliul Director al AVE - George Leca. Îl admiram pe George ca profesionist de pe vremea de când lucram în shop, așa că am simțit că aș vrea să aflu mai multe despre ideea aceasta nouă; era în 2016.
Ce am făcut: am dat un mail asociației direct pe emailul de contact și m-am oferit voluntară. Credeam că au mii de cereri și că va dura luni până ne vom cunoaște însă nu a fost deloc așa. Am cunoscut-o chiar săptămâna aceea pe Andreea, coordonatoarea activităților, care m-a uimit din prima clipă : avea 2 joburi printre care și acela de administrator la AVE și o curiozitate de a găsi soluții la probleme grele despre care până atunci eu una auzisem așa, doar la televizor : analfabetism funcțional, absenteism școlar . De aici a început o frumoasă prietenie, presărată cu participarea la prelegeri despre educație a unor specialiști din țară și străinătate, cunoșterea multor oameni din business care își puneau resursele de timp, skills-urile și banii în scopul nobil de a face diferența.
Totuși, după un an simțeam că nu am făcut mai nimic și mă frustra ideea. Nu înțelegeam încă cum pot ajuta. Și totuși, atunci când Andrei, băiețelul meu a intrat în clasa 0, am simțit că e normal să mă implic ca și părinte cu tot ce știam eu. A fost o nebunie: în clasa 0, când alți părinți de abia se dezmeticesc cu școala, eu am propus școlii un proiect de ecologie (reciclare și plantare) ce urma să implice toți membrii comunității: elevi, profesori, părinți. Au fost peste 700 de copii implicați și peste 20 cadre didactice și 300 și ceva de părinți și bunici. A fost o acțiune care mi-a rămas la suflet, în care am implicat și colegi din Orange, unii complet necunoscuți care au răspuns apelului meu de a participa ca voluntari.
Cele mai frumoase amintiri de la această acțiune: copii de clasa a 8-a care mi-au spus că le pare rău ca de abia acum participă la așa ceva și că e păcat că pleacă din școala și se mută la liceu; sau explicația mea dată unui elev de clasa a 7-a privind diferența dintre lopată și harleț; sau mămici care se minunau că se poate și la noi ca la școli din afară. Ptiu, păi hai să ne gândim împreună ce mai putem face. Și peste toate acestea, fericirea copiilor să se joace cu rame sau băiețelul care s-a oprit plângând langa mine când strangeam saci cu reciclabile pentru aceeași acțiune și i-a spus tatălui lui printre sughițuri ca el nu a adus nimic și cum i-a promis tăticul că aduc mâine multe sticle și să nu mai plângă pentru că merg și ei să recicleze în familia lor.
3. Ce te-a motivat să te implici în programul Susține un ONG?
Anul trecut deja am înteles mai bine care sunt nevoile unei școli, cum să colaborezi ca părinte cu directorul unei școli, ceea ce sigur diferă de la om la om, însă cei dornici să facă diferența se întâlnesc la un moment dat, iar în Academia de Leadership de care vă spuneam mai devreme, am întâlnit niște directori de școli extraordinari, oameni de pus pe rana educației.
Un astfel de om e Stan Stoica, directorul unei școli gimnaziale din Jilava, sau mai exact cum i se zice, Școala din țigănie. Când am văzut programul Susține un ONG, m- am gândit direct la el din mai multe motive: 1) avea multe nevoi și idei pentru școala lui și stiam acest lucru; 2) era o școală apropiată de București și voiam să mă implic personal și 3) am convins două colege extraordinare, care au venit alături de mine în această idee un pic nebunească (nu mai făcusem nici una dintre noi așa ceva până acum). Mulțumesc din nou Alina Joitoiu și Rodica Postaru.
4. Care a fost cea mai provocare pe parcursul proiectului și cum ai depășit-o?
Proiectul în sine a constat în transformarea unei foste magazii de lemne într-un centru educațional care va funcționa ca after school și sală de consiliere pentru copiii care au nevoie (și sunt tot felul de situații familiale, niște copii nu ar trebui să treacă prin așa ceva). Partea de renovare în sine a avut câteva hopuri. însă am avut cele două consiliere de nădejde și luam decizii împreună, cum să facem, ne împărțeam sarcinile etc. A fost foarte fain să lucrăm în echipă, recomand și altora care vor aplica să își ia «parteneri», eu una am văzut cum centrul acesta a prins forma și datorită ideilor care nu au fost ale mele – de la mie nu-mi plac geamurile alea, o să vorbesc cu o firmă de termopan să le reglam» până la «oare primăria nu ne ajută să schimbăm ușa aia fragilă de la intrare?» Fetele mele căutau furnizori, comparau oferte și apoi veneau cu soluții.
Un alt obstacol descoperit a fost că, deși ideea noastră de a renova acest centru educațional pentru ca acești copii să petreacă mai mult timp la școală pentru binele și creșterea educației lor era minunată, mai avea nevoie de lucruri extra: școala avea psiholog, dar prezent doar o zi pe săptămână 4h, copiii aveau nevoie de o masă caldă pentru că nu le punea nimeni pachețel sau unii nu mâncaseră nici mic dejun. Dar, am căutat și alte surse de finanțare, iar la o lună de la deschidere, copiii aveau zilnic o masă caldă la prânz și un psiholog angajat care zilnic lucrează cu cei mici. Sigur, din 2020 o luăm de la capăt, dar cu câte am învățat, nu mă îndoiesc de faptul că Stan sau noi vom găsi idei/soluții noi. Tot timpul împărtășim lucruri interesante pe care le vedem/găsim.
5. Descrie în 3 cuvinte experiența acestui proiect pentru tine.
Dăruire, mulțumire, echipă
6. La final, te rugăm un mesaj pentru colegi, în calitate de ambasador al programului Susține un ONG.
Cel mai mare câștig al acestui proiect, vă spun sincer, nu este cel al școlii, ci al meu: am făcut lucruri interesante pentru mine, ce m-au scos din zona de confort și mai presus de toate, am cimentat o frumoasă prietenie cu Alina și Rodica. Găsiți-vă cauza care vă inspiră și puneți-vă sufletul în ea. Veți avea numai de câștigat!
Ioana Boc
