Dr. Peștișor – Cercul părinților - Asociația Centrul de Cercetări Subacvatice

/ /
Dr. Peștișor – Cercul părinților - Asociația Centrul de Cercetări Subacvatice

Susține un ONG 2019

Susţinut de Smazenka Ferencz András

Proiectul continuă eforturile de susţinere a copiiilor cu deficienţe şi a familiilor acestora prin activități terapeutice emoționale (care îmbină terapia asistată de animale, meloterapia și elemente de hidroterapie) şi două ateliere pentru părinţii acestor copii.

Nevoia de a asigura sprijin pentru părinţii acestor copii a venit în urma activităţilor din proiectul precedent, Dr. Peştisor - Terapeutul Copiilor, când organizatorii au fost surprinşi de prezenţa părinţilor în timpul orelor de terapie (de obicei copiii cu nevoi speciale participă la terapii în cadrul programului școlar, când nu sunt însoțiți de părinți).

Pentru a asigura un sprijin consistent şi continuu beneficiarilor, asociaţia va organiza două ateliere destinate special pentru cei 120 de părinţi: un atelier de educație, bazat pe suport video și un atelier aplicativ unde părinţii pot exersa cele însușite alături de copii lor.